HOTĂRÂREA nr. 9 din 03.11.2020 privind măsuri urgente de combatere și limitare a noului Coronavirus adoptate în cadrul ședinței de urgență online a Comitetului Local pentru Situații de Urgență a Comunei Sadu, jud. Sibiu

În conformitate cu prevederile:
– Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
– art.4, alin. (2), alin (3), art. 12, art.24 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management sl
Situațiilor de Urgență, aprobat prin Legea nr.15/2005, cu modificările și completările ulterioare;
– H.G. nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, cu modificările și completările ulterioare,;
– H.G. nr. 856/14.10.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de
15.10.2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor
pandemiei de COVID-19;
– HOTĂRÂREA nr. 66/ 26.10.2020 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, privind stabilirea
măsurilor care se aplică pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
– prevederile Hotărârilor Comitetului Local pentru Situații de Urgență Sadu privind măsurile de prevenire și
combatere a răspândirii COVID-19;
Având în vedere evoluția epidemiologică înregistrată la nivelul comunei Sadu, jud. Sibiu;
În contextul riscului de răspândire a infecției cu noul coronavirus COVID-19 și adoptarea unor măsuri suplimentare
pentru combaterea virusului la nivelul Comunei Sadu;

Comitetul Local pentru Situații de Urgență adoptă următoarea hotărâre:

Art.1 Se instituie următoarele măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, începând cu data de 04.11.2020,
ora 06.00:
(1) Obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate
persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, atât în spațiile publice deschise cât și în cele închise;
(2) Conform Deciziei Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale ”Samuil Micu” Sadu, cursurile în unitățile
de învățământ de pe raza comunei Sadu (respectiv Școala Gimnazială ”Samuil Micu” și Grădinița cu
program prelungit) se vor desfășura exclusiv online;
(3) Slujbele de înmormântare și parastasele la Capela mortuară sunt permise cu participarea a maximum 10
persoane în interior și până la totalul de (maxim) 25 de persoane în exteriorul acesteia (respectiv: 10 persoane în
interior si 15 în exterior), cu obligativitatea purtării măștilor și a respectării distanței sociale;
(4) Unitățile alimentare au obligația să instituie măsuri proprii de siguranță și distanțare în interior, în condițiile
legii;
(5) Activitatea restaurantelor, barurilor şi a cafenelelor de pe teritoriul administrativ al comunei Sadu este
interzisă;
(6) Programul direct cu publicul al Primăriei comunei Sadu se restricționează, utilizându-se, cu preponderență,
serviciile online sau predarea-preluarea documentelor către persoane desemnate în acest sens.
Art.2 Pe toată durata SCENARIULUI ROȘU toate actele normative emise de autoritățile statului devin
obligatorii.
Art.3 Prevederile prezentei hotărâri se aplică pe toata durata scenariului roșu.
Art.4 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de către personalul autorității publice locale precum și de
organele cu atribuții în domeniul apărării și ordinii publice, conform procedurilor stabilite de organele abilitate.
Art.5 Prezenta hotărâre se va aduce la cunoștință publică prin publicarea pe site-ul Primăriei Comunei
Sadu și va fi afișată la intrarea în sediul Primăriei Comunei Sadu.

Primar,
Ivan Valentin Dumitru Ioan

Președintele Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Comunei Sadu

Related posts

Wordpress Social Share Plugin powered by Ultimatelysocial