Procedura de lucru privind eliberarea atestatului de producător

Procedura de lucru privind eliberarea atestatului de producător aplicată în cadrul Primăriei Comunei Sadu, conform Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol

  1. Solicitantul, prin cerere scrisă solicită eliberarea atestatului de producător. Valabilitatea atestatului de producător este de un an calendaristic de la data emiterii şi se vizează semestrial, prin aplicarea ştampilei şi a semnăturii Primarului Comunei Sadu.
  2. În baza cererii formulate de solicitant, funcţionarii desemnaţi cu aplicarea procedurii, solicită avizul consultativ al structurilor asociative profesionale/ patronale/ sindicale din agricultură, după caz, constituite potrivit legii şi organizate la nivel local şi judeţean, care se înregistrează la Primăria Comunei Sadu şi care nominalizează cel puţin un reprezentant în acest scop. În cazul în care nu s-a înregistrat nici o structură asociativă avizul consultativ se solicită de la Consiliul Judeţean Sibiu. Până în acest moment a fost înregistrată Asociaţia Crescătorilor de Albine din România, Filiala Judeţeană Sibiu, structură asociativă competentă pentru emiterea avizului consultativ pentru sectorul apicol.
  3. Se verifică existenţa suprafeţelor de teren, respectiv a efectivelor de animale pentru care se solicită eliberarea atestatului de producător. Verificările prevăzute mai sus se fac în condiţiile legii, atât pe baza datelor din registrul agricol, cât şi în teren, la fermele/ gospodăriile agricole deţinute de solicitanţi, de către reprezentanţi împuterniciţi, prin dispoziţie a Primarului Comunei Sadu şi de către reprezentaţi ai asociaţilor înregistrate la Primăria Comunei Sadu sau ai Consiliului Judeţean Sibiu, după caz.
  4. În baza avizului consultativ favorabil Primarul Comunei Sadu emite atestatul de producător. În cazul în care avizul consultativ este nefavorabil respinge solicitarea. Termenul pentru aprobarea sau respingerea solicitării eliberării atestatului de producător este de 5 zile lucrătoare de la data solicitării.
  5. Primarul Comunei Sadu asigură condiţiile necesare pentru informarea publică cu privire la structurile şi entităţile înregistrate la sediul Primăriei Comunei Sadu, prin afişarea şi actualizarea listelor cu acestea la primărie, precum şi prin publicarea pe site-ul www.sadu.ro.
  6. Pentru  exercitarea activităţilor de comerţ cu ridicata sau comerţ cu amănuntul a produselor agricole obţinute în ferma/ gospodăria proprie de către producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător  este necesar să solicite, în scris eliberarea carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol.
  7. Carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol se eliberează la cererea solicitantului de către Primarul Comunei Sadu, dacă pe raza de competenţă a comunei Sadu se află terenul/ ferma/ gospodăria în care se obţin produsele estimate a fi destinate comercializării, în termen de 5 zile lucrătoare de la data solicitării, după verificarea existenţei atestatului de producător şi după verificarea faptică în teren a existenţei produsului/ produselor supuse comercializării.
  8. Refuzul privind eliberarea atestatului de producător şi/ sau a carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol se motivează în scris şi poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ.
  9. Primăria Comunei Sadu ţine evidenţa carnetelor de comercializare a produselor din sectorul agricol printr-un registru special deschis în acest sens şi completat de persoanele desemnate.
  10. Instrucţiuni de utilizare a carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol:

 

  • Prima filă din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, care conţine datele privind identitatea producătorului agricol ca titular şi, după caz, a soţului/ soţiei, rudelor/ afinilor de gradul I, informaţiile privind suprafeţele cultivate şi structurile corespunzătoare pe specii de legume, pomi fructiferi, cartof, cereale, oleaginoase, viţă-de-vie pentru struguri de vin/ struguri de masă, alte culturi, respectiv pe specii de animale, care să reflecte grupele de produse vegetale/ grupele de animale stabilite de <LLNK 12003   571 10 202  72 40>art. 72 alin. (2) din Legea nr. 571/ 2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi producţiile estimate a fi destinate comercializării, este semnată de Primarul Comunei Sadu şi rămâne nedetaşabilă la carnet.
  • Carnetele utilizate, conţinând al treilea exemplar al filelor, se restituie la Primăria Comunei Sadu,  în termen de 15 zile lucrătoare de la data utilizării ultimei file a acestora.

  • Primăria Comunei Sadu are obligaţia de a comunica organelor fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, trimestrial, informaţii cu privire la beneficiarii carnetelor de comercializare emise, precum şi datele cuprinse în acestea.

 

 

 

 

Primar,                                                                                  Secretar,

Ivan Valentin Dumitru Ioan                                                       Lotrean Delia – Iulia

 

 

Related posts