I N F O R M A R E privind ajutorul pentru incalzirea locuintei pentru perioada sezonului rece 2016 – 2017

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 70 /2011privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece cu modificarile si completarile aduse ulterior,  consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale,energie electrică sau lemne, beneficiază de ajutor lunar pentru încălzirea locuinţei, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este de până la 615 lei.

Formularele de cerere şi declaraţie pe propria răspundere se ridică şi se depun completate, împreună cu documentele doveditoare la Primaria comunei  Sadu,- Compartimentul de asistenta sociala ,  începând  cu data de 24  octombrie  2016  între orele  8 00    – 13 00 , persoana de contact  consilier Lalu Maria sau pot fi descarcate de AICI:

  Cere solicitare ajutor (796,1 KiB, 162 hits)

Pentru  constituirea dreptului la ajutorul de incalzire pe toata perioada sezonului rece 1 noiembrie 2016- 31 martie 2017 cererile  se pot depune  pana la data de 20.11.2016  apoi până în data de 20 a fiecărei luni, pentru restul sezonului rece.

Pentru verificarea îndeplinirii de către solicitant a condiţiilor de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei, cererea şi declaraţia pe proprie răspundere va fi  însoţita de documente doveditoare privind componenţa familiei, veniturile realizate şi bunurile deţinute de membrii acesteia, inclusiv în alte unităţi administrativ-teritoriale, după cum urmează:

 

  1. Copie de pe actul de identitate al tuturor membrilor de familie (după caz: buletin de identitate, carte de identitate, certificat de naştere pentru copii ).
  2. Adeverinţă privind venitul net lunar, pentru toţi membrii de familie care realizează venituri, aferentă lunii anterioare depunerii cererii (cupon de pensie, salariu şi alte drepturi salariale, indemnizaţii, stimulente, alocaţii, decizia de impunere pe venituri pe ultimul trimestru de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice, alte acte doveditoare pentru sursele de venituri, după caz).  Nu se primesc cereri cu venit  zero.
  3. Acte privind locuința – act de proprietate, contract de închiriere, împuternicirea proprietarului pentru solicitarea ajutorului pentru încălzire dupa caz,  alte documente ce atestă forma de deţinere / utilizare a locuinţei.
  4. În cazul familiilor în care unul dintre membri (soţ, soţie, copil major) nu realizează venituri, declaraţie pe proprie răspundere.
  5. Copie de pe ultima factură (pentru încălzire cu gaze naturale / energie electrică).
  6. Adeverinţă de la Registrul Agricol al Primăriei Sadu.  privind terenurile sau animalele aflate în proprietate.
  7. Certificat fiscal eliberat de  Compartimentul  Taxe şi Impozite din cadrul  Primăriei Sadu  privind clădirile şi mijloacele de transport aflate în proprietate. 

 

Limitele de venituri si cuantumurile ajutorului pentru incalzirea cu gaze naturale:

 

TREPTE  VENITURI CUANTUM
<   155 262
155,1 210 190
210,1 260 150
260,1 310 120
310,1 355 90
355,1 425 70
425,1 480 45
480,1 540 35
540,1 615 20

 

Limitele de venituri si cuantumurile ajutorului pentru incalzirea cu lemne:

 

TREPTE  VENITURI CUANTUM
<   155 54
155,1 210 48
210,1 260 44
260,1 310 39
310,1 355 34
355,1 425 30
425,1 480 26
480,1 540 20
540,1 615 16

Limitele de venituri si cuantumurile ajutorului pentru incalzirea cu energie electrica:

 

TREPTE  VENITURI CUANTUM
<   155 240
155,1 210 216
210,1 260 192
260,1 310 168
310,1 355 144
355,1 425 120
425,1 480 96
480,1 540 72
540,1 615 48

 

LISTA BUNURILOR CE CONDUC LA EXCLUDEREA ACORDĂRII

AJUTORULUI  DE  INCALZIRE

Bunuri imobile
1 Clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu şi a anexelor gospodăreşti
2 Terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă și alte terenuri intravilane care depăşesc 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona rurală             

 

Bunuri mobile*
1 Autoturism/autoturisme și/sau motocicletă/motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani cu excepţia celor adaptate pentru persoanele cu handicap sau destinate transportului acestora sau persoanelor dependente precum şi pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile
2 Mai mult de un autoturism/motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani
3 Autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze
4 Şalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi, cu excepţia bărcilor necesare pentru uzul persoanelor care locuiesc în Rezervaţia Biosferei ”Delta Dunării”
5 Utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată
6 Utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale
7 Utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acţionate hidraulic, mecanic sau electric
(*)Aflate în stare de funcţionare

 

Depozite bancare
  1          Depozite bancare cu valoare de peste 3000 lei

 

Terenuri /animale și/sau păsări
  1          Suprafețe de teren, animale și păsări a căror valoare netă de producție anuală depășește suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie

 

NOTĂ:  Deţinerea unuia dintre bunurile menţionate conduce la excluderea acordării ajutorului social, alocatiei pentru sustinerea familiei si ajutorului pentru incalzirea locuintei.

 

 

  Cere solicitare ajutor (796,1 KiB, 162 hits)

Related posts