Asistenti maternali profesionisti in Sadu

În atenţia persoanelor din comuna Sadu interesate să devină

ASISTENŢI  MATERNALI  PROFESIONIŞTI

Având în vedere deficitul de personal, cât şi numărul mare de copii pentru care se solicită instituirea unei măsuri de protecţie, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu recrutează persoane – potenţiali asistenţi maternali profesionişti (AMP), în vederea pregătirii acestora pentru a fi atestaţi ca AMP, pentru a asigura, prin activitatea pe care o vor desfăşura la domiciliu, creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor care pot beneficia de masură de protecţie specială la asistent maternal profesionist, grupa de vârstă a copiilor fiind 0-3 ani.

Asistentul maternal profesionist (AMP) este persoana fizică, atestată, care asigură prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său creşterea, îngrijirea şi educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor primiţi în plasament.

Principalele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească persoanele interesate sunt:

  • Să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
  • Prin comportamentul său în societate, starea sănătăţii şi profilul său psihologic, să prezinte garanţii pentru îndeplinirea corectă a obligaţiilor care revin unui părinte, referitoare la creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor:
  • Să aibă minimum 10 clase;
  • Să aibă în folosinţă o locuinţă care să acopere necesităţile de preparare a hranei, igienă, educaţie şi odihnă ale utilizatorilor săi;
  • Să aibă domiciliul în judeţul Sibiu, sa aiba acces la servicii medicale si servicii educative;
  • Sa manifeste o atitudine non-discrimanatorie indiferent de varsta copilului, apartaenenta etnica, religie, stare de sanatate;
  • Sa fie dispusa si sa aiba capacitatea sa primeasca copil/copii in plasament in regim de urgenta, cu varste cuprinse intre 0 si 3 ani, avand in vedere situatia de risc;

NU POATE FI ASISTENT MATERNAL PROFESIONIST:

  • persoana care a suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească, rămasă definitivă pentru săvârşirea unei infracţiuni care ar face-o incompatibilă cu profesia de asistent maternal profesionist;
  • părintele decăzut din drepturile părinteşti sau căruia i-au fost interzise sau limitate drepturile părinteşti prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă;
  • persoana care suferă de boli cronice psihice sau boli cronice transmisibile;
  • persoana care are proprii copii daţi în plasament.

 

Facilităţile financiare acordate pentru creşterea şi îngrijirea copilului în asistenţă  maternală sunt:

    • salariul asistentului maternal (minim pe economie la care se adaugă sporul de vechime);
    • spor de 15%  pentru al II- lea copil dat în plasament;
    • spor de 25% pentru plasamentul unui copil cu dizabilităţi;
    • alocaţia lunară de plasament în cuantum de 600 lei/copil, iar dacă copilul este încadrat în grad de handicap, beneficiază de alocaţie lunară de plasament majorată cu 50%, respectiv 900 lei;
    • alocaţia de stat pentru copil
    • pentru copilul cu vârsta până la 2 ani- 200 lei/luna;
    • pentru copilul peste 2 ani – 42 lei/lună.

 

Persoanele interesate trebuie să se prezinte la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu (Sibiu, str. Mitropoliei, nr.2), la Serviciul Management de caz pentru Asistenţă Maternală (tel.0269.23.20.66 int.43) pentru a primi toate informaţiile necesare şi a fi consiliate de specialiştii serviciului.

Mai multe informaţii referitoare la condiţiile de atestare ca asistent maternal profesionist pot fi găsite pe site-ul DGASPC Sibiu- www.dasib.ro

 

Intocmit,

Consilier, Maria Lalu

 

Related posts