TURISM

Parc Mozaic SADU
În parteneriat cu Liceul Brukental din Sibiu şi un grup de tineri voluntari din Elveţia, în vara anului 2009, Sadu a fost ţinta unui proiect pilot de amenajare a unui loc de distracţii şi picnic. Fiind cunoscutã ca una din cele mai populate zone de cãtre turişti, Valea Sadului s-a bucurat de prezenţa unui grup de tineri care au vrut şi totodatã au demonstrat cã pot fi un exemplu pentru toţi şi pritenii adevãraţi ai naturii. Timp de 5 zile au reuşit să realizeze un loc de distracţii sub denumirea PARC MOZAIC unde au construit mese cu bãncuţe, grãtare şi un teren de sport.

Biserica din piatră „Adormirea Maicii Domnului” – secolul al XVI-lea;

Biserica are hramul „Adormirea Maicii Domnului”, şi este aşezată în partea de sus a comunei pe un loc mai ridicat , fiind monument istoric. Data exactă a construcţiei, nu poate fi precizată cu exactitate, piatra de mormânt aflată lângă zidul de miazăzi (înfiptă în pămant), de forma dreptunghiulară păstrează inscripţia, scrisă cu caractere chirilice: „Sub această piatră zac oasele robului lui Dumnezeu jupân Ilie Cujmăreţ din Kiprovat”, mort în leatul lui Hristos 1719″.

Posibil ca Ilie Cujmăreţ să fie unul din negustorii bulgari care pentru a-şi vinde articolele de argintărie băteau toate satele la începutul sec. al XVIII-lea. Faptul că inscripţia este extinsă pe marginea pietrei de jur împrejur, poate duce la concluzia că iniţial piatra a fost acoperiă al unui mormânt din interiorul bisericii, iar cu ocazia lucrărilor de lărgire a bisericii a fost scoasă şi înfiptă în afara bisericii. S-a constatat că în interiorul bisericii actuale se găsesc resturi din fundaţiile de altare ale celor două biserici mai vechi din comună, atestate documentar în 1358. De asemenea s-au găsit oseminte şi monezi de argint datând din sec. XVI. Pe o cărămidă din partea interioară dinspre nord a zidului de la turnul bisericii, se află încrustată inscripţia: „Zidari Oprea de Făgăraş 1757”, iar pe acoperişul turnului este săpat în zid anul 1795. Biserica are forma de corabie fără abside laterale şi este acoperită cu ţiglă. Are un singur turn cu acoperişul în formă de două bulburi de ceapă suprapuse, cea de la bază fiind mai mare. Acestea sunt din tablă zincată. Pereţii bisericii sunt din piatră şi cărămidă şi au o grosime de 1,3 metri. Pereţii turnului sunt ornamentaţi cu ghirlande de cercuri şi ovale întretăiate făcute din cărămidă roşie, vizibile în albul tencuielilor.

În interior biserica are trei bolte succesive, cea din mijloc mai înaltă şi cu o formă de calotă sferică. Sub bolta din faţă se află fundamentele sub formă de semicerc ale celor două altare ale fostelor biserici şi care se termină unde este iconostasul actualului altar. În sec.. XVIII, s-a adăugat noul altar şi turnul bisericii în mărimea actuală. Cu acel prilej s-a făcut o modificare şi la pronaos construindu-se actuala boltă. Cea mai veche parte a clădirii actuale este cea din mijloc. Aceasta o confirmă pictura care este în frescă, executată în trei etape şi de trei calităţi deosebite. Cea mai veche şi valoroasă pictură este cea din mijlocul naosului şi de pe pereţii laterali ai pronaosului.
În pronaos tavanul fiind făcut ulterior are şi altă pictură însă tot în frescă. De asemenea, în partea din faţă a naosului şi în altar, pictura este tot în frescă, dar deosebită de celelalte. S-au făcut în deceniul 8 restaurări ale picturii în stilul tempera.

Biserica de lemn Adormirea Maicii Domnului, secolul al XVIII-lea ;

Biserica este aşezată în centrul satului şi este declarată monument istoric. Data exactă a construcţiei nu este stabilită documentar şi nici nu s-au găsit mărturii în această privinţă. Biserica are forma de corabie fără abside laterale şi este acoperită cu ţiglă. Are un singur turn. Pereţii sunt din lemn de brad şi sunt tencuiţi cu var. Turnul este de asemenea din lemn de brad dar este îmbrăcat în întregime cu tablă zincată, cu excepţia acoperişului pe care se află ţigla. În 1958, în pronaos, s-a făcut un pod pentru cor şi tineret. Mai important la această mică biserică din lemn sunt icoanele pictate în ulei pe o scândură datând de la începutul sec. al XIX-lea. Aceasta de află aşezată pe tâmpla Sfântului Altar şi poartă semnătura lui „Ioan Boicean zugrav”. Celelalte 4 icoane de pe iconostas sunt făcute de acelaşi pictor.

Uzina Electrică Sadu I(1896),cu muzeul Sadu I – Sigmund Dachler(1996)

Centrala hidroelectrică de mică putere Sadu I, situată pe valea râului Sadu, este cea mai veche centrală aflată în operare în România. A fost construită pe baza documentaţiilor întocmite de proiectantul Oskar von Miller. Punerea în funcţiune a centralei a avut loc în 16 decembrie 1896. Energia electrică produsă a asigurat electrificarea primei localităţi rurale din ţară – comuna Sadu, ulterior fiind alimentate din centrală şi localităţile Cisnădie şi Sibiu.
Muzeul energetic Sadu I – Sigmond Dachler, primul muzeu de acest profil din ţară a fost inaugurat în anul 1996 cu prilejul aniversării a 100 de ani de la punerea în funcţiune a centralei. Numele muzeului vine de la inginerul Sigmund Dachler, cel care a coordonat buna funcţionare a centralei vreme de câteva decenii.
Cu toate echipamentele în stare de funcţionare, centrala însăşi reprezintă exponatul cel mai de preţ al acestui muzeu.

 

Centrala hidroelectrică de mică putere Sadu I, situată pe valea râului Sadu, este cea mai veche centrală aflată în operare în România. A fost construită pe baza documentaţiilor întocmite de proiectantul Oskar von Miller. Punerea în funcţiune a centralei a avut loc în 16 decembrie 1896. Energia electrică produsă a asigurat electrificarea primei localităţi rurale din ţară – comuna Sadu, ulterior fiind alimentate din centrală şi localităţile Cisnădie şi Sibiu.

Muzeul energetic Sadu I – Sigmond Dachler, primul muzeu de acest profil din ţară a fost inaugurat în anul 1996 cu prilejul aniversării a 100 de ani de la punerea în funcţiune a centralei. Numele muzeului vine de la inginerul Sigmund Dachler, cel care a coordonat buna funcţionare a centralei vreme de câteva decenii.
Cu toate echipamentele în stare de funcţionare, centrala însăşi reprezintă exponatul cel mai de preţ al acestui muzeu.

La etajul superior, deasupra sălii maşinilor, în fostele camere destinate personalului de exploatare, au fost amenajate 3 săli în care sunt expuse echipamente, scule, materiale şi documente care ilustrează etape din dezvoltarea energeticii sibiene:
SALA CRONOS – prezintă istoricul apariţiei electricităţii pe meleagurile sibiene. Exponatele ilustrează principalele momente ale evoluţiei centralei, de la începuturi şi până la al Doilea Război Mondial. Pentru a ilustra ideea de cronologie, într-unul din colţurile sălii au fost grupate ceasuri electrice de diferite vechimi, mărimi şi tipuri care au funcţionat chiar în incinta centralei Sadu I.

SALA VULCAN – prezintă modul de structurare a uzinei din Sibiu în perioada interbelică: cabinetul directorului, biroul de proiectare, atelierul de reparaţii, atelierul de metrologie.

SALA HERMES – prezintă etape din realizarea amenajării hidroenergetice Sadu V, structura unui sistem energetic, instalaţii şi aparate consumatoare de energie electrică.

Muzeul oferă bucuria şi farmecul unei întoarceri în timp cu mai bine de 100 de ani, accentuând durabilitatea în timp a unui lucru bine făcut.

Casa memorială Dr. Ioan Piuariu Molnar (medic oculist, 1149-1815) – este situată pe strada cu acelaşi nume la numărul 4.

Monumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial;
A fost ridicat în amintirea eroilor căzuţi în Primul Război Mondial pe teritoriul comunei Sadu în anul 1916, eshumaţi şi aşezaţi în groapa comună de aici în anul 1925.

Trasee turistice
Facem o scurta desriere a peisajului mirific din Prejba; ….admirăm vederea largă ce se deschide spre valea Sadului, cu şoseaua ce şerpuieşte în lungul ei : putem distinge ceva mai la dreapta locul denumit Masa Verde, de unde, pe valea Juvărtului şi prin muntele Muma, se ajunge la cabana din Prejba. Dincolo de valea Sadului, spre nord-vest, zărim în depărtare lanţul culmilor Bătrîna, Niculeşti, Cindrel.
Ne abatem spre dreapta lăsînd vf. Prejba (l 745 m) în stîngă noastră, trecem pe lîngă o cruce – Crucea lui Dăncăneţ – şi poteca presărată cu pietre urcă pe versant, ajungînd la liziera pădurii din valea din dreapta – valea Prejbei. Panta, dezgolită spre vîrf, este bogat îmbrăcată cu afiniş şi ienuperi pitici. Sîntem atenţi pentru a nu depăşi o piatră din stîngă potecii pe care, alături de marcajul cruce roşie, apare o săgeată. Ea ne arată că din acest punct trebuie să părăsim poteca largă şi să începem urcuşul prin afiniş.
Drum vizibil nu există şi ne ghidăm după stîlpii de marcaj; trecem pe lîngă un izvoraş, ocolind locul umed din preajma lui, şi ieşim în culme, în apropierea vîrfului. Aici întîlnim pe o potecă largă marcajul bandă albastră al traseului nr. 26, dintre Prejba, Voinesiţa, Buceciul şi castelul de vînătoare Dobrun. Ne aflăm pe culmea Vaca; în faţă se deschide valea Izvorul Vacii şi la liziera pădurii ce urcă din ea zărim acoperişul cabanei Prejba.