RELIGIE

Din punct de vedere religios, locuitorii comunei Sadu sunt creştini ortodocşi, organizaţi în două parohii deservite fiecare de către un preot.

Parohia Sadu I este condusă de preotul paroh Neagoe Gheorghe iar Parohia Sadu II de preotul paroh Moisiu Liviu.

Comunitatea are în construcţie o impunătoare biserică pentru parohia Sadu II, cea veche din lemn dovedindu-se neîncăpătoare.

Biserica din piatră Adormirea Maicii Domnului („biserica de dinsus”)-parohia Sadu I

                                                    

Biserica Sfânta Treime (biserica „de dinjos”) – parohia Sadu II

                                                                           

Biserica de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului

                                                                  

Bisericuţa de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Sadu , aparţine Parohiei Sadu II şi a fost atât pentru această parohie cât chiar şi pentru neamul sădean un adevărat punct de unitate în trăire şi simţire a Adevărului moral şi patriotic . Data exactă a construirii ei din păcate nu este cunoscută , nefiind găsit nici un document care să contureze cât de succint rădăcinile istorice ale acestei bisericuţe .

În momentul actual se află situată în centrul comunei , acesta nefiind locul ei originar , ci a fost mutată în anul 1996 , iar pe locul ei s-a început construcţia unei frumoase biserici cu hramul „Sfânta Treime”.

În partea N-V a comunei exista şi astăzi , ca biserică parohială a parohiei Sadu I , un aşezământ cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” , construită din piatră , cărămidă şi ţigle solzi .  Vitregiile istoriei secolelor XVII -XVIII , care au supus poporul român şi Biserica Transilvăneană şi vântul rece care a bătut cu atâta ură si putere dinspre poarta imperiului habsburgic şi care a stins multe flăcări ale candelelor ortodoxiei intracarpatice , şi-au făcut simţită urgia şi asupra neamului sădean . În anul 1761 o armată austriacă înarmată cu tunuri şi mai ales cu ordinul vestitului general Bukov  au silit credincioşii să iasă din biserică , iar biserica a fost „dăruită” celor aproximativ 10 familii de români şi rromi care au trecut la Uniaţie .

Într-una din cele două anchete făcute în cartea „Documentele satelor din Scaunul Sibiului” de către prof. Ioan Lupaş se consemnează faptul că în anul 1744 , românii ortodocşi din Sadu au fost pedepsiţi cu suma de 2352 florini ungureşti pentru refuzul lor de a trece la unirea cu Biserica Catolică . Tot acolo se precizează faptul că răspunsul lor a fost unanim : „Noi mergem tot la Biserica la care au mers moşii şi strămoşii noştri.”

De asemenea din  „Protocoalele bisericii” reiese faptul că pe raza comunei Sadu au mai existat şi alte două biserici , una cu hramul „Sf. Mihail” aşezată în zona denumită Valea Morii , iar a doua cu hramul „Preaprodromnica (Precuvioasa) Paraschieva”aşezată în zona numită Peste Morminţi (mai mult ca sigur în jurul ei fiind vechiul Cimitir – Livadia de astăzi) . Se pare că şi acestea au îmbrăţişat aceeaşi soartă a pieirii prin dărâmare din ordinul Curţii Imperiale de la Viena . Date fiind aceste probleme , credincioşii ortodocşi sădeni au rămas fără biserici , serviciile religioase desfăşurându-se prin diferite locuri , diferite „capele” improvizate sau de multe ori în casele preoţilor ortodocşi .

Reculul uniaţiei de la jumătatea secolului al XVIII-lea s-a făcut simţit şi în Sadu , tensiunile dintre cele două tabere s-au mai detensionat , presiunile din partea Apusului s-au rărit , fapt pentru care preoţii şi credincioşii sădeni au făcut nenumărate petiţii la Curtea de la Viena prin care cereau ingăduinţa renunţării la văduvia de Biserică şi de a-şi construi un mic locaş de cult . În urma consimţământului dat de Curtea Imperială , s-au început construirea unei bisericuţe (cea de azi) ce avea să susţină nevoile duhovniceşti acute ale sădenilor . În construcţia bisericii s-au trebuit respectate două importante obligaţii trasate de către habsburgi şi anume materialul să fie doar lemnul pentru uşurinţa distrugerii , iar spaţiul interior să nu fie unul vast .

Aşadar adunând toate acestea presupunem că data probabilă a construcţiei aceste bisericuţe se situează undeva la jumătatea secolului al XVII-lea , începutul secolului al XVIII-lea sau mai plauzibil poate chiar zorii secolului al XVIII-lea (dovadă că pe catapeteasma ce desparte Altarul de Naos se află o icoană pe lemn pe care este însemnat anul 1837 alături de numele pictorului Ion Boiceanu ) Bineînţeles acest lucru nu exclude construcţie ei mai timpurie .

Având în vedere numărul mic de familii greco-catolice existent la acea oră în Sadu şi îndulcirea relaţiilor dintre aceştia şi ortodocşi s-a ajuns la schimbarea între ei a locaşurilor de închinare şi anume biserica de sus care până atunci a fost uniţilor a fost dăruită înapoi ortodocşilor iar cea de jos mai micuţă dăruită uniţilor . Dovadă în acest sens stă o inscripţie de pe clopotul mic al bisericii de lemn care arată că acesta a fost donat de unul din descendenţii episcopului unit Inochentie Micu , şi anume preotul catolic Ioan Micu-Klein în anul 1873 .

Biserica are forma de corabie , este aşezată pe un postament de piatră , pereţii din grinzi de grad tencuiţi ulterior atât exterior cât şi interior cu mortar de var iar tavanul are forma semicirculară de asemenea tencuit cu var . Biserica nu a fost şi nici nu este zugrăvită cu pictură sau vopsită în alte culori decât cele de var . În interior se pot admira icoane cu stil predominant greco-catolic , icoane pictate sau litografiate înrămate de frumoase chindee cu alesături din bumbac . Naosul este despărţit de un perete din lemn perforat iar turnul bisericii de formă pătrată este înalt de 17 ml acoperit cu ţiglă solzi la fel ca şi corpul(nava) bisericii. Accesul în lăcaşul de cult se face printr-o uşă situată în partea de vest . În 1962 a fost adăugat un pridvor (pod) în partea de vest a naosului .

Cu toate că biserica a mai suferit câteva modificări a fost propusă să fie trecută pe lista monumentelor istorice , astăzi făcând parte din itinerariul bisericilor monument istoric fapt pentru care oficierea slujbelor se face o singură dată pe an , la 15 august , atunci când cu bucurie se prăznuieşte hramul acestei sfinte biserici loc de întărire şi pecetluire spirituală istorică şi morală a comunei .